Faust

„Firul gândirii-i rupt, în ceaţă. / Ştiinţele îmi pricinuiesc
profundă greaţă. / Să potolim prin văile simţirii, / Arzânde, toate
patimile firii. / Şi rând pe rând, din învelişul lor de vraje, /
Minunile să le desfacem, drage. / Să ne zvârlim în timp, în freamătu-i,
cu dor, / În rostogolul întâmplărilor!“

Aşa începe fabuloasa călătorie a lui Faust, pe care Mefistofel îl
poartă prin lumea mic-burgheză a oraşelor gemane, iar apoi prin „marea
lume“, sfidând barierele timpului şi spaţiului. Faust cel veşnic
nemulţumit făgăduieşte să-şi dea sufletul diavolului atunci când va
cădea pradă trândăviei şi, îndestulat, va cere clipei să se oprească. În
tălmăcirea lui Lucian Blaga, opera la care Goethe a lucrat o viaţă
întreagă îşi păstrează puterea de a fascina, stimula şi amuza cititorii.

 „Nimic să nu-ţi fie străin, de vreme ce e goethean… Există mulţi
creatori care să-ţi dea seducţia aceasta? Poate Goethe singur; căci este
singurul geniu ce nu e deosebit de omul obişnuit. Toţi ceilalţi îţi
spun altceva, cum trebuie să fie lucrurile, în timp ce el îţi
spune cum sunt ele, cum le vezi şi tu… Ţi-e astfel cel mai prietenos şi
familiar dintre genii. E unul care nu sperie, un monstru blajin. Cum au
putut face învăţaţii spre a-l confisca pentru ei, închizându-l în muzeul
lor?“ — CONSTANTIN NOICA